Iwona WoźniakPrzedsiębiorstwo Produkcyjno Handlowo UsługoweKAMYCZEK

Prima referință la pasta de dinți vine din Egipt unde un manuscris din secolul patru AD recomanda o amestecătură de sare, piper, frunze de mentă, și flori de iris. În Roma antică se considera că urina umană este un agent de curățare a dinților foarte bun.[1] Totuși, pasta de dinți și pudra pentru dinți nu au fost folosite prea mult până în secolul al XIX-lea în Marea Britanie. Pe la începutul anilor 1800 periuța de dinți se folosea numai ** apă, dar la scurt timp pudrele pentru dinți au devenit populare[2]. Multe erau făcute în casă, ** cretă, cărămidă pulverizată și sare. O enciclopedie din anul 1866 recomanda o pudră pentru dinți fabricată din cărbune pulverizat, dar în același timp avertiza că pudrele pentru dinți ce se comercializau făceau mai mult rău decât bine. Până în anul 1900, o pastă de dinți făcută din apă oxigenată și praf de copt (bicarborat de sodiu) a devenit combinația recomandată. Pastele de dinți pre-amestecate au fost prima oară fabricate în secolul al XIX-lea dar nu au întrecut în popularitate pudra pentru dinți înaintea primului război mondial. În anul 1896 în New York, compania Colgate a făcut prima pastă de dinți în tuburi deformabile similare ** cele folosite pentru acuarele. Fluoruri au fost adăugate în pasta de dinți în anul 1914 și a fost criticat de Asociația Dentală Americană (ADA) în 1937. În anii '50, noile paste ** fluor au primit însă aprobarea de la ADA. Limitele acceptabile și cantitățile sugerate de fluor în pasta de dinți diferă în fiecare țară. Înaintea celui de-al doilea război mondial pasta de dinți se vindea în containere din plumb. Chiar dacă acestea erau cerate, plumbul se amesteca ** pasta de dinți, cauzând boli și decese. După al doilea război mondial, pasta de dinți se comercializa în containere de plastic. Lucrul rău a fost că, deoarece toți membrii familiei foloseau pasta de dinți împreună ** aceeași periuță și se puteau transmite boli. Pasta de dinți se comercializează de obicei în tuburi flexibile, deși containere mai rigide sunt disponibile (acestea având avantajul că, putând sta vertical, folosesc mai puțin spațiu).